Prajitura inteligenta? Cum poate o prajitura sa aiba asa o calitate? Aceste doua intrebari mi le pun de ceva vreme, mai exact de doua luni, de cand a aparut pe toate siteurile acest desert.
Am studiat ceva reteta, si nu prea puteam crede, ca o prajitura se poate descurca atat de bine fara ajutorul unei gospodine pricepute. Stim cu totii ca prajiturile sunt destul de greu de facut si ca prezinta cele mai mari riscuri de esec, insa aceasta le intrece pe toate. Reuseste sa se separe in straturi. Este de-a dreptul inteligenta, se descurca singura in cuptor, daca este lasata in pace timp de o ora, la o temperatura de 150° C.
Dupa ce am aflat atatea lucruri despre ea, nu am putut rezista sa nu o incerc si eu. Mi-a starnit curiozitatea, asa ca am pregatit toate ingredientele si m-am apucat de treaba.
Am mixat zaharul pudra impreuna cu galbenusurile, pana ce au devenit cremoase, apoi am pus untul topit si racit si faina in ploaie, pana ce am omogenizat compozitia. Peste acest aluat am turnat laptele putin cate putin si esenta de vanilie. Si ce credeti? Nu era un aluat gros, omogen, ci un aluat foarte lichid. Eram sigura ca am gresit eu cu ceva, insa am decis sa merg mai departe. Nu m-am dat batuta!
Separat in alt castron, am batut albusurile spuma impreuna cu zaharul vanilat. Aceasta spuma am incorporat-o in aluatul lichid obtinut. Rezultatul dintre cele doua compozitii arata ca o maioneza taiata, insa si de aceasta data am mers mai departe la urmatoarea etapa de preparare. Am tapetat o tava cu unt si faina, am turnat aluatul, apoi l-am dat la cuptor o ora la 150° C. Dupa ce l-am copt, l-am lasat 2-3 ore in cuptor sa se raceasca.
Rezultatul a fost incredibil, iar denumirea acestei prajituri o reprezinta in totalitate. Uimitor!! Trebuie sa incercati aceasta reteta!!Este gustoasa, simplu de facut si arata uimitor. Sper sa va placa!!
- 9 oua
- 1 litru de lapte
- 200 g faina
- 250 g zahar pudra
- 2 pliculete zahar vanilat
- 1 praf de sare
- 1 esenta de vanilie
- 200 g unt topit si racit
- Intr-un castron se mixeaza zaharul pudra impreuna cu galbenusurile, pana devin cremoase, apoi se adauga untul topit (si racit) si faina in ploaie pana se incorporeaza.
- Peste compozitia obtinuta se toarna laptele, putin cate putin si esenta de vanilie.
- Separat intr-un alt castron se bat albusurile spuma, peste care se toarna si zaharul vanilat.
- Cu ajutorul unei spatule se incorporeaza spuma peste compozitia obtinuta din galbenusuri.
- Se tapeteaza o tava cu unt si faina, se toarna aluatul lichid si se da la cuptor o ora la temperatura de 150° C, apoi se lasa la racit 2-3 ore.
- Dupa aceste 2-3 ore se pudreaza cu zahar.
Leave a Reply